Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Cotroceni că, în ceea ce priveşte acuzele de fraudă electorală la alegerile locale, ‘cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere’. ‘Procesul electoral propriu-zis a decurs peste aşteptări de bine iar comisiile electorale din secţii au lucrat mult, şi-au dat silinţa şi au reuşit să rezolve problemele care au apărut. Însă se pare că după vot, unii indivizi, vom vedea cine anume, au încercat să fraudeze rezultatele falsificând se pare anumite înscrisuri. Este pur şi simplu inacceptabil şi aceste proceduri trebuie net îmbunătăţite’, a spus el. Totodată, a vorbit de faptul că electoratul va sancţiona respectivele tentative, dacă ele sunt dovedite. ‘Dacă se constată că pesediştii au încercat să fraudeze rezultatele votului, atunci este clar că electoratul va sancţiona drastic acest comportament iar autorităţile trebuie să verifice la sânge şi cât se poate de rapid cine şi cum şi din ce partid a reuşit sau nu a reuşit să fraudeze rezultatul acestor alegeri’, a punctat el. Şeful statului a subliniat că cei dovediţi vinovaţi vor răspunde în acest sens. ‘Repet – cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere’, a mai spus el.