Bruxelles, 9 feb – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România va continua discuţiile politice pentru aderarea la Schengen şi a anunţat că în următoarele săptămâni va efectua o vizită în Bulgaria pentru discuţii, dar şi pentru un semnal că cele două ţări sunt pregătite să adere la spaţiul de liberă circulaţie.
‘Noi vom continua discuţiile politice pe toate palierele, pe absolut toate palierele, şi sunt optimist că vom găsi soluţii pentru această problemă Schengen, dar n-aş vrea să ne legăm de o anumită dată. Repet, pentru mine, pentru România şi pentru români, este important să intrăm în spaţiul Schengen. Nu vreau să legăm discuţia de o anumită dată, fiindcă, am văzut şi în decembrie, aceste lucruri nu pot fi legate de o anumită dată, ele ţin de foarte multe considerente, europene ar trebui. Din păcate, însă, ţin şi de chestiuni de politică internă în unele state membre. Asta este un lucru pe care nu-l consider bun, dar nu poate fi ignorat. Deci, continuăm discuţiile şi sunt optimist’, a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea extraordinară a Consiliului European.
El a precizat că România va face demersuri comune cu Bulgaria pentru aderarea la Schengen.
‘Am discutat această chestiune cu preşedintele Rumen Radev şi da, vom face şi acţiuni comune. Şi eu voi merge în Bulgaria în următoarele săptămâni pentru discuţii, dar şi pentru a da un semnal că noi suntem pregătiţi’, a afirmat preşedintele Iohannis.