Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, miercuri, că nu s-a testat pentru coronavirus deoarece nu a fost niciodată în situaţia ca medicii să-i recomande să facă acest lucru. ‘Nu m-am testat fiindcă nu am fost niciodată în situaţia ca experţii, medicii să-mi recomande să fac acest test’, a spus şeful statului într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. El a subliniat că respectă măsurile care se impun în actualul context, indicând purtatul măştii, distanţa şi igiena. ‘Atunci pericolul scade foarte mult şi de aceea şi recomand românilor aceste măsuri. Eu cred în ele. Şi poate aţi văzut pozele de la întâlniri cu premierul, cu miniştri, totdeauna este o distanţă de trei-patru metri între noi, purtăm masca. Chiar în situaţia nefericită în care ar fi o persoană bolnavă, nu a fost niciodată cazul până acum, practic pericolul nu există, este redus aproape la zero. Acelaşi lucru şi în Consiliul European. A fost uşor de observat din poze că toată lumea a purtat măşti pe acolo, cu toate că normele în vigoare din Consiliu nu sunt de natură să oblige pe cineva’, a arătat Iohannis. Şeful statului a afirmat că există un protocol în cazul său, dar nu a dorit să precizeze despre ce este vorba. Premierul Ludovic Orban a solicitat luni dimineaţă testarea pentru coronavirus, după ce una dintre persoanele alături de care s-a aflat într-un platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv. El a avut săptămâna trecută o întâlnire de lucru cu preşedintele Iohannis şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Guvernul a anunţat că testul este negativ, iar prim-ministrul va rămâne în carantină până joi, de unde îşi va exercita atribuţiile, fără interacţiune fizică cu alte persoane. Orban va face joi un nou test pentru infecţia cu SARS-CoV-2.