Acasă55Iohannis, după întâlnirea cu omologul estonian: Avem nevoie urgent de consolidarea substanţială...

Iohannis, după întâlnirea cu omologul estonian: Avem nevoie urgent de consolidarea substanţială a întregului Flanc estic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este nevoie urgent de consolidarea substanţială şi echilibrată a întregului Flanc estic al NATO, în contextul actualei situaţii de securitate, pe care a catalogat-o deosebit de ‘preocupantă’.

Şeful statului a avut convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, joi după-amiază, cu omologul estonian, Alar Karis, care efectuează o vizită în România.

‘Am avut discuţii consistente, având în vedere că actuala situaţie de securitate este deosebit de preocupantă, în special pentru statele de pe Flancul estic, atât la nordul acestui flanc, unde se află Estonia, dar mai ales la sud, la Marea Neagră, unde ne aflăm noi, în România. Avem nevoie urgent de consolidarea substanţială şi echilibrată a întregului Flanc estic, de o prezenţă înaintată unitară şi întărită. De aceea, România acţionează pentru creşterea în continuare a prezenţei militare aliate în ţara noastră’, a precizat Klaus Iohannis, după întâlnirea cu omologul estonian, Alar Karis.

El a spus că va prezenta aceste priorităţi ale României şi la Summitul NATO, care va avea loc la Bruxelles, săptămâna viitoare, şi la care va participa şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks