Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în realitate este aproape imposibil să fie declanşate alegeri anticipate.
În opinia sa, faptul că ‘un partid tot defilează’ cu acest tip de alegeri i se pare ‘mai degrabă o formă de eschivă decât altceva’.
‘Declanşarea alegerilor anticipate este o chestiune care se discută aşa teoretic demult în România, însă Constituţia noastră este construită pentru a garanta stabilitatea parlamentară. Este, în realitate, aproape imposibil de declanşat alegeri anticipate, nemaivorbind de faptul că probabil nici nu este de dorit, nu suntem nici măcar la un an distanţă de alegerile parlamentare. Ce ar aduce? Aceleaşi partide probabil cu aceleaşi procente, poate puţin-puţin modificate, ceea ce ne-ar aduce exact înapoi în situaţia în care suntem astăzi. În teorie, în Constituţie sunt prevăzute astfel de alegeri, însă ele constituţional nu sunt bine definite şi nu au avut loc niciodată până acum din aceste considerente. Faptul că un partid tot defilează cu alegeri anticipate mi se pare mai degrabă o formă de eschivă din partea acestui partid decât altceva’, a declarat Iohannis.