Între România şi Statul Israel există relaţii privilegiate cu caracter strategic, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei declaraţii de presă comune cu omologul său israelian, Reuven Rivlin.
‘Între România şi Statul Israel există relaţii privilegiate cu caracter strategic, fundamentate pe legături solide, de ordin istoric, cultural şi uman. O contribuţie esenţială la crearea acestei relaţii speciale o au cele două comunităţi, cărora le adresez un gând bun şi cu acest prilej. Suntem îndatoraţi comunităţii originarilor din România pentru aprecierea de care ţara noastră se bucură în Israel în cele mai diverse domenii – tehnic, medical, artistic, sportiv, pentru a enumera doar câteva’, a punctat şeful statului român, la Palatul Cotroceni.
Acesta s-a referit şi la demersurile continue ale României pentru ‘asumarea trecutului’.