Bruxelles, 29 iun – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că împreună cu alte nouă state a înaintat o scrisoare comună preşedinţilor Consiliului European şi Comisiei Europene privind necesitatea întăririi mecanismelor de pregătire şi răspuns ale Uniunii Europene la dezastre.
‘Voi aduce în discuţie necesitatea întăririi mecanismelor de pregătire şi răspuns ale Uniunii Europene la dezastre. Şi voi face acest lucru împreună cu alte nouă state: Bulgaria, Cipru, Croaţia, Estonia, Franţa, Grecia, Irlanda, Lituania, Slovacia, care s-au alăturat iniţiativei mele privind consolidarea capacităţii Uniunii în acest domeniu. În acest fel, transmitem un mesaj politic la nivel înalt privind valoarea adăugată a protecţiei civile europene în situaţii de criză majoră, precum şi la necesitatea de a întări mecanismele de pregătire şi răspuns la dezastre, având în vedere că statele membre nu sunt întotdeauna capabile să facă faţă singure la aceste situaţii complicate. Eu am promovat o scrisoare, o scrisoare comună înaintată preşedinţilor Consiliului European şi Comisiei Europene, o scrisoare co-semnată de cele nouă state membre pe care le-am menţionat’, a spus şeful statului înaintea reuniunii Consiliului European.
În scrisoare se propun patru linii de acţiune, respectiv: elaborarea unei abordări strategice orientate spre o dezvoltare pe termen mediu şi lung a mecanismului de protecţie civilă; consolidarea capacităţii instituţionale la nivelul UE prin explorarea posibilităţii creării unui centru unic de gestionare a crizelor; dezvoltări ale capacităţilor pentru pregătirea şi reacţia în situaţii de urgenţă la nivel european; îmbunătăţirea rolului autorităţilor naţionale în ceea ce priveşte protecţia civilă şi managementul crizelor.
Preşedintele Iohannis a arătat că în cadrul Consiliului European se va discuta şi despre migraţie.
‘O altă chestiune care ne priveşte şi considerăm că este de importanţă majoră este migraţia. Având în vedere că problema este una comună, ea reclamă o soluţie comună şi România, cred că vă amintiţi, am mai spus-o, s-a implicat foarte mult în această chestiune. Acţiunile legate de gestionarea frontierelor sunt un instrument important în combaterea migraţiei ilegale. România şi-a adus contribuţia la implementarea Concluziilor din februarie, când am avut un summit extra destinat acestei chestiuni, inclusiv prin proiectul pilot la graniţa cu Serbia, aşa cum arăta şi preşedinta Von der Leyen în scrisoarea transmisă liderilor în pregătirea discuţiilor de azi. Noi avansăm cu succes proiectul în strânsă cooperare cu Comisia Europeană, pentru a promova bunele practici ale României la frontiera externă a Uniunii. Implicarea noastră reconfirmă faptul că România acţionează în spirit de solidaritate şi responsabilitate la nivelul Uniunii Europene şi continuăm să jucăm un rol activ în conturarea unor soluţii comune pentru combaterea migraţiei ilegale şi gestionarea frontierelor’, a spus şeful statului.
El a indicat şi că în cadrul Consiliului vor fi abordate şi alte teme, precum: economia, securitatea şi apărarea, relaţiile externe ale UE, pregătirea viitoarei Agende strategice a Uniunii. (editor: Mihai Simionescu)