Acasă55Iohannis, la întâlnirea cu preşedintele Germaniei: Am reiterat aşteptările legitime ale României...

Iohannis, la întâlnirea cu preşedintele Germaniei: Am reiterat aşteptările legitime ale României privind aderarea la Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, miercuri, la întâlnirea cu omologul german, Frank-Walter Steinmeier, aşteptările României privind aderarea la spaţiul Schengen.

‘Am reiterat aşteptările legitime ale ţării noastre privind aderarea la spaţiul Schengen, exprimând încrederea că vom putea conta pe sprijinul Germaniei pentru identificarea, în cel mai scurt timp, a unei soluţii’, a spus Iohannis, în conferinţa comună cu preşedintele german.

Şeful statului a mai arătat că relaţia bilaterală, cu caracter strategic, dintre România şi Germania este foarte puternică şi are perspective foarte bune, în pofida perioadei actuale dificile, marcate de multiple provocări, mai ales pe plan securitar.

‘Legăturile noastre economice sunt foarte strânse, Germania fiind, de mulţi ani, primul partener comercial al României şi al treilea investitor în economia românească. Am evocat în cadrul întâlnirii noastre puntea solidă dintre cele două ţări, care este reprezentată pe de o parte de comunitatea românească din Germania, pe de cealaltă parte de cea a etnicilor germani din România’, a mai spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că România doreşte aprofundarea cooperării cu Germania în domeniul securitar la Marea Neagră, inclusiv în pregătirea Summitului NATO de la Madrid. În context, preşedintele Iohannis i-a mulţumit omologului german pentru participarea Germaniei la asigurarea poliţiei aeriene întărite pentru România.

Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat şi situaţia economică la nivel european, în special din perspectiva impactului conflictului din Ucraina.

‘Uniunea va trebui să valorifice toate mecanismele de care dispune pentru a reduce acest impact şi a-şi consolida rezilienţa economică’, a spus Iohannis.

În context a fost abordată şi tema securităţii energetice, cu accent pe implementarea deciziilor Uniunii de eliminare a dependenţelor energetice de Federaţia Rusă.

‘Am evidenţiat faptul că România doreşte să îşi asume un rol activ în atingerea obiectivelor strategice ale Uniunii Europene privind diversificarea aprovizionării cu gaze naturale. Aşa cum am mai spus, este necesară optimizarea infrastructurii şi creşterea capacităţilor europene de producţie energetică, precum şi asigurarea rezilienţei energetice pe termen lung, inclusiv printr-o tranziţie verde sustenabilă din punct de vedere socio-economic’, a mai afirmat Iohannis.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks