Bruxelles, 23 mar – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România sprijină Ucraina fiindcă aşa este ‘corect’, adăugând că ţara noastră sprijină abordarea europeană privind facilitarea furnizării de muniţie.
‘Cred că este foarte important să vedem ce putem noi să facem ca şi stat. România este un stat construit pe valori şi principii. Noi sprijinim Ucraina fiindcă aşa este corect. Noi nu putem să trecem peste faptul că Rusia a încălcat toate normele internaţionale, a atacat un stat independent şi încearcă să acapareze părţi din Ucraina. Asta nu se poate şi nu poate fi acceptat. Pe de altă parte, orice război creează un stres major şi cu cât eşti mai aproape de război cu atât războiul este mai mare. Este foarte uşor de înţeles de ce românii îşi doresc pace, cu toţii ne dorim pace, însă pacea nu poate fi obţinută cu orice cedare. Dacă în acest război se cedează prea uşor toată arhitectura internaţională va dispărea şi va dispărea fiindcă şi atunci alţii vor crede că este posibil să acapareze teritorii sau chiar state mai mici şi mai slabe din punct de vedere militar. Trebuie să vedem întreaga imagine’, a afirmat şeful statului, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European de primăvară.
Preşedintele a completat că nu se poate accepta ca un stat puternic să facă ce vrea pe glob. ‘Arhitectura internaţională, echilibrul global pe care l-am construit cu multe sacrificii şi foarte greu după al Doilea Război Mondial este destinat unui echilibru rezonabil, uman, corect. Toată lumea are dreptul să trăiască şi indivizii, şi statele. Nu poate fi acceptat ca un stat mare şi puternic să facă ce vrea pe glob. Şi, de aceea, suntem de partea Ucrainei’, a subliniat Iohannis.
El a fost întrebat cu privire la un sondaj care relevă că românii se află printre cei care doresc să se termine mai repede războiul din Ucraina, chiar cu preţul unor pierderi teritoriale.
Potrivit preşedintelui Iohannis, condiţiile în care se poate negocia pacea vor fi găsite de cei implicaţi.
‘Nu poate nimeni peste capul ucrainenilor să înceapă să spună cum se negociază pacea. Asta pot să o facă ucrainenii şi ruşii trebuie să o accepte. (…) Ajutorul pe care îl dăm Ucrainei îl dăm fiindcă aşa suntem convinşi că aşa este corect şi aşa trebuie să procedăm ca Ucraina să-şi poată manifesta dreptul la libertate, la suveranitate, la integritatea graniţelor’, a explicat Klaus Iohannis.
Şeful statului a menţionat că România sprijină abordarea europeană privind decizia recentă de facilitare a furnizării de muniţie pentru Ucraina.
‘România de principiu a fost de acord cu acest proiect. Este o abordare europeană, nu este o abordare naţională şi noi o sprijinim. Ea este gândită să se desfăşoare cu bani europeni, cu finanţare europeană şi printr-o agenţie europeană. Nu se ţinteşte o achiziţie de tip naţional şi noi credem că este o abordare foarte bună, de aceea suntem de acord cu ea’, a indicat preşedintele Iohannis.
El a arătat că la începutul reuniunii Consiliului European va avea loc o întâlnire cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
‘Vom discuta chestiunea care ne preocupă pe toţi – războiul din Ucraina, cum poate fi ajutată Ucraina, cum poate prevenită criza alimentară globală. (…) Eu voi reitera ce am mai spus şi lucrul în care cred: Noi trebuie să fim uniţi de partea Ucrainei, solidari cu Ucraina, trebuie să ajutăm Ucraina cu tot ce putem. Este foarte important ca Ucraina să aibă o poziţie puternică şi noi putem să facem multe lucruri. De exemplu, România a ajutat Ucraina din prima zi şi pe ucrainenii care au venit în România şi pe cei care au rămas în Ucraina, am construit un sistem de logistică care a permis exportul cerealelor ucrainene, peste jumătate din exportul lor s-a realizat prin căile logistice din România’, a spus şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de primăvară şi la Summitul Euro în format extins.