Iohannis: Nu e oportună amânarea parlamentarelor; e încercarea jalnică a unor politicieni de a mai prinde câteva luni de diurnă

0
38

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că o amânare a alegerilor parlamentare nu este oportună, susţinând că legea prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor generale este ”o încercare jalnică” a unor politicieni să mai prindă câteva luni de diurnă. ‘Nu văd oportună amânarea alegerilor parlamentare. Este încercarea jalnică a unor politicieni care ştiu că nu mai intră încă o dată în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă. Cam la asta se reduce, în opinia mea, fiindcă ultimul termen rezonabil, din punct de vedere al mandatului, este 6 decembrie şi sper foarte mult ca procedurile care sunt încă în curs să ducă la validarea acestei date. Sunt aproape convins că aşa va fi. Niciun politician serios, niciun parlamentar serios nu-şi imaginează că poate să stea până la sfântu’ aşteaptă, doar aşa! Mandatul se termină. Riscăm să intrăm într-o perioadă inadmisibilă şi vă spun şi de ce. Mandatul parlamentarilor se termină pe 20 decembrie. Parlamentul nu se dizolvă din oficiu. Mai rămâne. Îşi iau diurna, fac comisii, comitete… Nu mai pot hotărî legi organice, pot discuta doar legi simple şi vă daţi seama ce catastrofă pentru România ca, în plină iarnă, în plină pandemie, să fie Parlamentul plin de oameni care nu pot hotărî mai nimic. Va fi nevoie de legi, va fi nevoie de acţiune pentru a stăpâni fenomenele care sunt posibile. Sper să nu fie cazul’, a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. Şeful statului a punctat că este nevoie de un Parlament cu puteri depline. ‘Pentru a putea acţiona, nu doar pentru legile Justiţiei, pentru a stăvili pandemia, pentru a veni cu legi bune care lămuresc situaţiile concrete, este nevoie de un Parlament cu puteri depline, un Parlament 100% funcţional; nu un Parlament ca acum, cu o majoritate toxică şi cu parlamentari care abia aşteaptă să mai ia diurna încă trei luni de zile peste mandat’, a afirmat Iohannis. El a precizat că nu comentează decizia CCR care a respins sesizarea de neconstituţionalitate în privinţa legii prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor generale. ‘Până când nu vedem motivarea acestei decizii este dificil de evaluat ce se întâmplă în continuare. Aşadar, aşteptăm să se îndeplinească procedura normală, constituţională’, a mai spus Iohannis. El nu a dorit să precizeze dacă va retrimite Parlamentului spre reexaminare acest act normativ.

Sursa: AGERPRESS