Bruxelles, 20 oct – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că propunerea Comisiei Europene cu privire la problema preţului ridicat al gazului este bună şi că România agreează noile măsuri.
‘Avem de ieri pe masă o propunere a Comisiei Europene, o propunere bună, care conţine inclusiv elemente pe care le-am solicitat şi eu în repetate rânduri. Este un document destul de tehnic şi nu cred că vom intra astăzi în toate detaliile, dar începutul este bun. Vorbim aici de un fel de plafonare a preţului la gaz, dar o plafonare care nu pune furnizorii în dificultate, însă previne apariţia unor preţuri exagerat de mari. Avem, în acelaşi timp, un început de reglementare care decuplează piaţa gazului de piaţa electricităţii. Avem o propunere de achiziţii solidare, o platformă de achiziţie comună voluntară pentru gaz. Avem o serie de elemente care pot veni în sprijinul statelor membre pentru a atenua criza energiei’, a spus şeful statului înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.
El a subliniat că este nevoie ca măsurile să fie gândite pentru viitor.
‘Nu putem să venim la infinit cu subvenţii, cu măsuri extraordinare. Trebuie să găsim soluţii pentru a avea energie suficientă disponibilă şi la preţuri pe care populaţia şi industria le pot plăti. Asta înseamnă diversificare, asta înseamnă energie verde, asta înseamnă resurse noi, de exemplu gazul din Marea Neagră, şi asta înseamnă o interconectare mult, mult mai bună între statele membre decât cea pe care o avem acum’, a spus Iohannis.