Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj în cadrul deschiderii oficiale a Festivalului Internaţional de Inovaţie în Tehnologii Medicale – SSIMA 2022.
‘România contribuie la efortul global de a identifica acţiuni inovatoare menite să răspundă ameninţărilor la adresa sănătăţii, să accelereze dezvoltarea şi să reducă inegalităţile în accesul la servicii de sănătate’, spune şeful statului în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Diana-Loreta Păun.
El arată că lumea este într-o continuă schimbare, iar ştiinţa, tehnologia şi inovaţia revoluţionează medicina la un nivel de neimaginat chiar şi faţă de acum 20 de ani, efectele acestor transformări fiind majore şi cu impact direct asupra vieţii noastre de zi cu zi.
‘Rolul decisiv al mediului academic în formarea abilităţilor noilor generaţii este incontestabil, pentru că implicarea acestui sector aduce un bagaj ştiinţific autentic la dezbaterile pe teme de actualitate’, mai spune Iohannis.
El subliniază că implementarea inovaţiilor ştiinţifice şi a soluţiilor tehnologice pentru realizarea Agendei de dezvoltare durabilă şi redresarea post COVID-19 necesită o cooperare extinsă.
‘Industria este, de asemenea, un jucător crucial în furnizarea de resurse inovative pentru a oferi îngrijire sigură şi echitabilă, pentru a anticipa crizele viitoare şi pentru a răspunde eficient provocărilor pe care acestea le-ar putea genera. Pandemia de COVID-19 a arătat amploarea fenomenului globalizării. Lumea este mai conectată ca niciodată, iar împărtăşirea cunoştinţelor şi bunelor practici, schimbul de noi idei şi perspective, crearea de reţele sunt esenţiale pentru construirea unei comunităţi internaţionale care sprijină serviciile de sănătate. Pentru a aborda problemele care ne afectează pe toţi, trebuie să lucrăm în parteneriat’, arată şeful statului.
Şeful statului a conferit Înaltul Patronaj Festivalului Internaţional de Inovaţie în Tehnologii Medicale, SSIMA, ediţia 2022, în semn de ‘recunoaştere a eforturilor organizatorilor şi a necesităţii reformării sistemului de sănătate’.