Buenos Aires, 25 apr – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România va continua să îşi îndeplinească cu ‘maximă responsabilitate’ rolul în ceea ce priveşte facilitarea exporturilor alimentare dinspre Ucraina spre restul lumii.
‘Am discutat cu domnul preşedinte Fernandez şi despre rolul important pe care îl au România şi Argentina în calitate de contributori importanţi la securitatea alimentară globală. Ameninţările la adresa securităţii alimentare au sporit pe fondul consecinţelor globale negative ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei, în imediata vecinătate a României. I-am prezentat domnului preşedinte demersurile României pentru a facilita exporturile alimentare esenţiale dinspre Ucraina spre restul lumii, în special spre statele în curs de dezvoltare. România va continua să îşi îndeplinească rolul cu maximă responsabilitate’, a spus Iohannis.
Cei doi oficiali au discutat şi cu privire la evoluţiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare, cu accent pe perspectivele de soluţionare a acestora.
‘Am avut şi un schimb aprofundat de opinii cu preşedintele Fernandez cu privire la războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, care afectează profund securitatea în regiunea noastră, a Mării Negre, dar şi a Europei, cu unde de şoc la nivel euroatlantic şi global. România şi Argentina participă, prin contribuţiile lor în cadrul instituţiilor internaţionale, la eforturile de soluţionare a situaţiilor de criză la nivel global prin dialog, diplomaţie, prin apărarea principiilor şi a valorilor universale conform Cartei ONU, a democraţiei şi a statului de drept’, a spus Iohannis.
Şeful statului a arătat că Argentina joacă un rol activ în menţinerea securităţii şi a stabilităţii la nivel regional şi global, rol pe care România îl apreciază.
‘Atât Argentina, cât şi România au cunoscut perioade dificile în istoria contemporană. Avem, cu atât mai mult, o misiune comună de îndeplinit, în apărarea drepturilor omului şi a statului de drept în toate forurile multilaterale relevante’, a adăugat el.
Preşedintele Iohannis a evidenţiat importanţa Summitului UE – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene, care va avea loc la Bruxelles în luna iulie.
‘Dorim să contribuim, prin implicarea noastră constructivă, la succesul acestuia, în beneficiul cetăţenilor de pe ambele continente şi să stimulăm dialogul politic şi cooperarea economică între Uniunea Europeană şi partenerii noştri latino-americani’, a mai spus el.