Acasă55Iohannis: Societatea civilă s-a mobilizat exemplar în pandemie şi în criza războiului...

Iohannis: Societatea civilă s-a mobilizat exemplar în pandemie şi în criza războiului din Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis i-a felicitat, miercuri, pe reprezentanţii societăţii civile pentru implicarea în proiecte care au schimbat vieţi în ultimii 20 de ani şi care recent au gestionat situaţii precum pandemia de coronavirus sau criza refugiaţilor din Ucraina.

Mesajul şefului statului a fost transmis cu ocazia celei de-a XX-a ediţii a Galei Societăţii Civile de către Cătălina Galer, consilier de stat.

‘Vă felicit pentru că, timp de 20 de ani, aţi promovat permanent eforturile sectorului neguvernamental, astfel încât iniţiativele cu impact major au putut fi mai bine cunoscute de români. Sunt de apreciat preocuparea de a găsi mereu soluţii pentru a ajuta şi implicarea, dedicarea şi profesionalismul cu care derulaţi proiecte care schimbă vieţi’, a spus preşedintele.

El aminteşte şi de crizele din ultimii ani, ‘în urma cărora au avut de suferit comunităţi întregi’.

‘Dumneavoastră, deşi aţi fost direct afectaţi de aceste perioade dificile, aţi găsit resurse pentru a merge mai departe şi pentru a le fi de folos în continuare celor aflaţi în nevoie. Pandemia de COVID-19 a adus multe schimbări şi noi provocări în sectorul asociativ. Cu toate acestea, v-aţi adaptat rapid, aţi regândit modul de lucru şi aţi acţionat imediat pentru sprijinirea celor vulnerabili. Când societatea noastră a avut cea mai mare nevoie, aţi reuşit să sprijiniţi personalul medical şi să oferiţi asistenţa necesară vârstnicilor şi persoanelor aflate în situaţii de risc. Sunt remarcabile şi proiectele realizate pentru asigurarea accesului la educaţie al copiilor afectaţi de restricţii’, a adăugat Iohannis.

O altă criză la care face referire preşedintele este cea generată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

‘Societatea civilă s-a mobilizat exemplar şi a impresionat întreaga lume prin eforturile substanţiale de a-i ajuta pe refugiaţii veniţi din ţara vecină. De şapte luni, un număr semnificativ de reprezentanţi şi voluntari ai organizaţiilor asistă persoanele care au trecut graniţa în căutarea siguranţei, oferind ajutor în regim de urgenţă, precum şi sprijin pe termen mediu şi lung. Sunt profund recunoscător pentru munca pe care aţi depus-o în sprijinul celor mai vulnerabili şi pentru dezvoltarea şi modernizarea societăţii noastre’, a subliniat el în mesaj.

În opinia sa, în arhitectura oricărui stat democratic, societatea civilă se opune abuzurilor şi critică derapajele, devenind astfel vocea celor care apără valori şi principii.

‘România este un stat puternic pentru că are o societate civilă puternică! Eforturile dumneavoastră vă sunt recunoscute şi premiate în această seară pentru că, indiferent de context, aţi luptat pentru drepturile, libertatea şi demnitatea celor din jurul vostru. Societatea civilă este catalizatorul schimbării, având forţa incredibilă de a dezvolta comunităţile, de a creşte participarea şi implicarea civică, precum şi gradul de coeziune socială, dar şi de a responsabiliza autorităţile publice şi sectorul privat’, a mai spus Klaus Iohannis.

Organizaţiile neguvernamentale, potrivit şefului statului, deţin o experienţă bogată în domenii diverse şi, de foarte multe ori, aduc abordări inedite şi punctuale în rezolvarea unor probleme cu care se confruntă anumite grupuri şi, astfel, contribuţia societăţii civile devine esenţială în formularea politicilor guvernamentale.

El a adăugat că societatea civilă este cea mai apropiată de comunităţile locale şi înţelege foarte bine nevoile individuale ale cetăţenilor, precum şi problemele cu care aceştia se confruntă. Totodată, organizaţiile societăţii civile joacă un rol esenţial în a oferi grupurilor vulnerabile posibilitatea de a se dezvolta, intervenind pentru a răspunde anumitor nevoi particulare, asigurând complementaritate acţiunilor statului şi reducând posibile discrepanţe în zonele în care eforturile guvernamentale nu sunt suficiente.

‘Obiectivul constant de a dezvolta România presupune o colaborare mai largă între cele trei sectoare: guvernamental, nonguvernamental şi privat. În acest sens, îndemn autorităţile şi instituţiile statului să coopereze mai consistent cu sectorul asociativ. Vă felicit încă o dată, vă asigur de întreaga mea susţinere şi vă doresc multă energie şi putere de muncă pentru a continua să desfăşuraţi cât mai multe proiecte în beneficiul celor care au cea mai mare nevoie de sprijin!’, a mai transmis Iohannis.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks