Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, cu ocazia vizitei la Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, că România este al doilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, dar cu toate acestea jumătate dintre gospodării sunt încălzite în continuare pe lemne. ‘Românii trebuie să beneficieze cu adevărat de resursele pe care ţara noastră le are’, a spus preşedintele. El a felicitat compania Transgaz pentru finalizarea ‘celui mai ambiţios proiect din domeniul energiei’, referindu-se la gazoductul BRUA, proiect realizat şi cu fonduri europene. Şeful statului a mai spus că acesta este un obiectiv ‘extrem de important pentru România’, iar realizarea proiectului e o confirmare că Transgaz este o companie matură, aflată pe drumul dezvoltării pe scară regională. În acest fel, a adăug preşedintele, România îşi dovedeşte capacitatea de a valorifica în mod corect poziţia geostrategică şi că se apropie de statutul de hub energetic regional. Preşedintele Klaus Iohannis vizitează, sâmbătă, în judeţul Caraş-Severin, Staţia de comprimare gaze naturale Jupa, cu ocazia finalizării lucrărilor la prima fază a gazoductului BRUA. Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.