Vaccinarea anti-COVID este voluntară şi aşa va rămâne, a precizat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, referindu-se la o declaraţie a sa anterioară.
‘Vaccinarea se impune, adică este de dorit, este importantă, este necesară. Nu, eu nu sunt adeptul vaccinării obligatorii şi noi, de fapt, de la început de când spunem de diferite tipuri de vaccin, am spus că vaccinarea este voluntară şi aşa va rămâne, însă sunt de părere că este nevoie de mai multă vaccinare. România este dintre statele care are un grad mic de vaccinare şi prin asta automat suntem mult mai expuşi în faţa valului patru care se vede că vine. Deja, sunt state europene unde valul patru se poate măsura. Eu îmi doresc tare mult ca românii să înţeleagă foarte bine că pandemia nu s-a terminat. Acum suntem într-o pauză de vară, dar pandemia revine cu noi şi noi variante, mutaţii ale virusului şi singura protecţie este vaccinul. De aceea repet: vaccinaţi-vă până sunteţi sănătoşi!’, a afirmat Iohannis, la Sofia.
Înainte de participarea la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări din capitala Bulgariei, şeful statului a declarat că nu crede că ar trebui impuse noi măsuri restrictive în contextul răspândirii variantei Delta a noului coronavirus, dar vaccinarea da.
‘Sincer, nu cred că măsurile restrictive trebuie impuse acum, dar vaccinarea da. Am trecut printr-un an şi jumătate de pandemie şi am repetat acest lucru de multe ori şi o să o repet şi acum. Ieşirea din pandemie şi prevenirea revenirii pandemiei, pentru că de asta vorbim acum, stă în vaccinare. La noi vaccinarea este posibilă, vaccinul este disponibil fără programare, fără niciun fel de birocraţie. Eu recomand în continuare fiecărui român să se vaccineze dacă nu doreşte să ajungă la spital. Atât de simplu este’, susţinea Iohannis.