Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că vaccinarea este cea mai sigură cale de a stopa răspândirea virusului şi a îndemnat cetăţenii să folosească toate facilităţile – platforma de vaccinare, centrele mobile sau cele care vor fi organizate de companii – pentru a se vaccina.
‘În acest moment, trebuie să gestionăm cât mai bine epidemia. Însă, dincolo de măsurile de protecţie, dincolo de restricţiile inevitabile pentru a reduce aglomerările şi mobilitatea, şi care dau deja rezultate, cea mai sigură cale de a stopa răspândirea acestui virus este vaccinarea. Avem deja modelul de succes al ţărilor care au reuşit să atingă un nivel suficient de imunizare a populaţiei şi au început să relaxeze din ce în ce mai mult măsurile. Suntem şi noi tot mai aproape de acel moment în care vom putea să revenim la normalitate, să organizăm concerte, spectacole, să redeschidem industria ospitalităţii, iar românii să aibă o vară liniştită, să poată merge în siguranţă în concediu în ţară sau în străinătate. Singura condiţie este continuarea vaccinării la cote ridicate’, a afirmat Iohannis într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
El a îndemnat cetăţenii să folosească toate facilităţile pentru vaccinare.
‘Asta vă îndemn, dragi români: folosiţi toate facilităţile, fie prin platforma de vaccinare, fie prin centrele mobile ori cele care vor fi organizate de companii, vaccinaţi-vă! Haideţi să facem tot ce ţine de fiecare dintre noi pentru a avea o vară cu cât mai puţine restricţii, în care să putem, în sfârşit, să relaxăm măsurile de până acum!’, a adăugat şeful statului.