Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, joi, că Ziua Internaţională a Drepturilor Omului nu are doar o semnificaţie aniversară, ci este un prilej de reflecţie asupra rolului pe care fiecare cetăţean îl poate avea în respectarea şi protejarea drepturilor semenilor săi. ‘Piatră de temelie în evoluţia protecţiei drepturilor fundamentale în lume, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ne reaminteşte astăzi atât de realizările umanităţii în apărarea unor cauze majore, cât şi de restanţele care încă există, de nevoia reconectării voinţei politice la acest deziderat, inclusiv prin mobilizarea resurselor şi eforturilor în această direcţie. Cei peste 70 de ani care au trecut de la adoptarea acestui angajament global ne arată că e nevoie de un permanent efort pentru menţinerea progreselor realizate’, se arată într-un mesaj al şeful statului, transmis joi. El a evidenţiat activitatea entităţilor publice sau private, a cetăţenilor care sunt angajaţi în lupta pentru apărarea drepturilor omului. ‘Ziua Internaţională a Drepturilor Omului nu are doar o semnificaţie aniversară, ci este un prilej pentru ca fiecare dintre noi să reflecteze asupra rolului pe care îl poate avea în respectarea şi protejarea drepturilor celui de lângă noi, în responsabilitatea pe care trebuie să o manifestăm faţă de semenii noştri’, a afirmat Iohannis. Preşedintele a adăugat că România a făcut ‘progrese importante’ în garantarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor săi, ‘instituţiile statului dovedind, poate în acest an mai mult ca niciodată, cât de important este ca acţiunile lor să rămână permanent subsumate interesului public’. ‘Este nevoie ca, în viitor, acţiunea statului să consolideze această direcţie prin asigurarea unor standarde înalte de protecţie a drepturilor şi libertăţilor constituţionale, prin legi clare şi mai ales printr-o punere în aplicare eficientă şi responsabilă a lor, toate acestea având ca efect modernizarea reală a ţării noastre. Când drepturile unui cetăţean sunt încălcate, drepturile tuturor celorlalţi sunt afectate. Tocmai de aceea, respectul pentru drepturile fundamentale rămâne parte din crezul meu, ca preşedinte al României şi ca cetăţean al acestei ţări, şi din angajamentul ferm pentru un stat în care pacea socială, demnitatea umană şi libera dezvoltare a personalităţii umane sunt valori asumate la cel mai înalt nivel’, a menţionat şeful statului.