Acasă55Ionel Arsene (PSD Neamţ): Anul 2020 - al tăierilor triple din pădurile...

Ionel Arsene (PSD Neamţ): Anul 2020 – al tăierilor triple din pădurile nemţene, cu voia PNL

Anul 2020 a fost al tăierilor triple din pădurile nemţene, cu voia PNL, a declarat, joi, într-un comunicat de presă, preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene. ‘Este o realitate supărătoare, tristă, o agresiune continuă asupra moştenirii pe care ne-au lăsat-o cu atâtea sacrificii înaintaşii noştri. Aceste defrişări şi exportul de materii prime trebuie să înceteze! Este de neiertat ce face guvernarea liberală’, a spus Ionel Arsene. Preşedintele PSD Neamţ a cerut ca defrişările şi exportul de materii prime să înceteze. ‘Este de neiertat ce face guvernarea liberală, care a avizat triplarea în acest an, faţă de anul 2019, de aprobări şi avize de defrişare a pădurilor Neamţului. Ţări precum Austria, Franţa, până şi Albania, au interzis astfel de activităţi criminale asupra naturii, motiv pentru care PSD cere ca şi România să adopte aceeaşi atitudine şi să protejeze natura, oprind defrişările, care mai devreme sau mai târziu vor genera eroziuni masive şi formarea de viituri. O altă consecinţă gravă a defrişărilor este dispariţia speciilor de plante şi animale, din cauza tăierilor haotice, absurde, lacome, abuzive. Liberalii au dat ca descreieraţii aprobări de defrişare. Îi somez să înceteze şi îi fac vinovaţi de ‘avântul’ corupt şi vorace din acest an, în care s-a tăiat în judeţul Neamţ mai mult decât s-a defrişat din 2010 încoace’, a mai spus liderul PSD Neamţ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks