AcasăPoliticaIonuț Stroe: Derapajele AUR au devenit din ce în ce mai frecvente....

Ionuț Stroe: Derapajele AUR au devenit din ce în ce mai frecvente. Așa au început și alte forme de extremism în istorie, iar România nu își permite să repete aceste lecții dureroase

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, afirmă marți că deschiderea anului universitar la SNSPA a fost umbrită de acțiunile AUR, care a ales acest moment marcant pentru educație și pentru studenți ca platformă pentru propaganda lor politică.

Stroe: Derapajele AUR au devenit din ce în ce mai frecvente. Așa au început și alte forme de extremism în istorie, iar România nu își permite să repete aceste lecții dureroase

”Nu credeam că mai este nevoie să spunem asta în 2023, dar se pare că pentru unii nu e suficient de clar: mesajele politice nu au ce căuta în unitățile de învățământ! Aceasta este o linie roșie pe care partidele democratice știu să nu o încalce.
Derapajele AUR au devenit din ce în ce mai frecvente. Așa au început și alte forme de extremism în istorie, iar România nu își permite să repete aceste lecții dureroase.
Flyer-ul împărțit studenților de la SNSPA este doar unul dintr-un lung șir de derapaje pe care acest partid toxic continuă să le facă”, afirmă Stroe.
”Amintim că, în urmă cu mai puțin de o lună, au apărut acuzații serioase că o tânără minoră a fost abuzată de către membri ai AUR la Școala de vară a partidului.
Acum câteva luni, membrii și susținătorii AUR au încercat din nou să forțeze intrarea în instituțiile statului și au condus un protest violent, soldat cu agresiuni la adresa forțelor de ordine și ale unor demnitari ai statului.
În luna mai, o colaboratoare a grupului AUR din Camera Deputaţilor, a încercat să intre în Parlament cu patru gloanţe. Asta după ce, în august 2021, un angajat al grupului AUR a fost prins cu droguri la intrarea în Casa Poporului.
La începutul anului 2023, unul dintre deputații AUR a fost reclamat la poliție pentru că și-ar fi agresat soția, în prezența fiicei sale minore.
Nu o dată, George Simion și parlamentarii AUR au agresat verbal și fizic demnitari ai statului român – miniștri și parlamentari, la tribuna Parlamentului, pe holurile Legislativului sau chiar i-au hărțuit prin locuri publice”, spune liberalul.
”Întrebarea este cât îi vom mai ignora, cât vom mai tolera astfel de comportamente extremiste. Cât le vom mai permite să continue să promoveze ura, discursul instigator și scandalul? Nu trebuie să repetăm greșelile din trecut când derapajele de acest gen au fost tratate foarte relaxat până au generat victime.
PNL condamnă și sancționează astfel de manifestări și facem apel la dialog constructiv și la o comunicare echilibrată, pentru a construi un viitor în care valorile democratice sunt pilonii centrali”, mai afirmă Stroe.

Articolul Ionuț Stroe: Derapajele AUR au devenit din ce în ce mai frecvente. Așa au început și alte forme de extremism în istorie, iar România nu își permite să repete aceste lecții dureroase apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks