AcasăPoliticaIonuţ Stroe, despre aderarea la Schengen: Problema Austriei este una eminamente politică!

Ionuţ Stroe, despre aderarea la Schengen: Problema Austriei este una eminamente politică!

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că problema Austriei legată de aderarea României la Spaţiul Schengen este una ”eminamente politică”, iar asigurările pe care această ţară le solicită trebuie date de Uniunea Europeană. ”Nu poţi lua ostatică o ţară pentru nişte calcule electorale sau nişte calcule care nu au niciun fel de legătură cu garanţiile pe care alţii trebuie să ţi le ofere”, susţine el, potrivit News.ro.

”Aceasta este o răfuială a Austriei cu Uniunea Europeană, România este doar un fals pretext în această discuţie, pentru că garanţiile pe care le cere Austria în momentul de faţă în nişte negocieri aprige care se poartă vin mai degrabă spre zona UE, nu spre zona României. Toate discuţiile care se poartă în aceste momente apropo de solicitările Austriei depind de decizia şi de acţiunea Uniunii Europene. Acolo este, într-adevăr, o încăpăţânare nedreaptă şi ciudată a Austriei. Noi avem toate motivele să fim acolo şi ei ştiu bine lucrul ăsta”, a afirmat Ionuţ Stroe, marţi seară, la Digi 24.
El a precizat că inclusiv din punct de vedere economic intrarea României în Spaţiul Schengen aduce ”mari beneficii” companiilor austriece.
Ionuţ Stroe a asemănat temele vehiculate în Austria cu privire la intrarea României în Spaţiul Schengen cu cele vehiculate în Marea Britanie de către politicienii care au susţinut Brexit-ul, arătând că aceste teme sunt folosite în momente ”emoţionale”.
”Din păcate, acest guvern al Austriei acţionează, în momentul de faţă, electoral, adică România nu este o rută pentru migraţiune, nu există niciun fel de risc în zona asta. Mai mult decât atât, tu nu poţi bloca mecanic, brutal, o procedură, o procedură, pentru că despre asta vorbim, prin care România e îndreptăţită şi s-a pregătit atâţia ani să o parcurgă. Nu poţi lua ostatică o ţară pentru nişte calcule electorale sau nişte calcule care nu au niciun fel de legătură cu garanţiile pe care alţii trebuie să ţi le ofere”, a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat că încă se poartă discuţii pe acest subiect.
”Problema Austriei este una eminamente politică şi vă spun sincer că poate fi rezolvată, chiar în aceste momente se poartă negocieri intense, sunt discuţii foarte serioase”, a spus Stroe.

Articolul Ionuţ Stroe, despre aderarea la Schengen: Problema Austriei este una eminamente politică! apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks