AcasăPoliticaIonuţ Stroe: Impozitul de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii...

Ionuţ Stroe: Impozitul de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii va aduce aproximativ 1,7 miliarde de euro, o sumă foarte importantă. Nu va fi niciun fel de povară

Guvernul nu ia măsuri pe care le dorește FMI, pentru că nu are un contract de împrumut cu Fondul Monetar Internațional, spune la RFI purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. Reacția sa vine după ce FMI a lansat unele critici față de pachetul de măsuri fiscale.

Misiunea FMI și-a prezentat concluziile evaluării din România. Pachetul fiscal asumat de Cabinetul Ciolacu este un pas important pentru reducerea deficitului, dar e nevoie de mai multe reforme pentru creșterea veniturilor, spune Fondul Monetar Internațional. FMI consideră că politica fiscală trebuie să fie mai predictibilă și că taxa de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii este o povară suplimentară. De asemenea, FMI anticipează un deficit bugetar de 6% în acest an, mult peste ținta inițială de 4,4 procente.

Ionuț Stroe declară că ”ideea centrală este că FMI a transmis că ceea ce am făcut până în momentul de față a fost corect, că măsurile care au fost luate vin să rezolve această problemă reală, dar sunt oarecum insuficiente. Acum, oricum ar fi, noi nu luăm măsuri pe care le solicită sau le dorește FMI, pentru că nu avem un contract de împrumut cu FMI-ul și nici nu ne dorim lucrul ăsta. Ne dorim într-adevăr să avem un buget echilibrat, un buget sănătos, ne dorim să nu pierdem banii europeni, luăm aceste măsuri. FMI oferă aceste recomandări în această vizită anuală pe care o face în România, dar asta nu înseamnă că ad litteram, ca și când am fi condiționați de un contract de împrumut, cum am fost în 2009, trebuie să luăm în considerare tot ce spun ei”.

Marcel Ciolacu vorbește „de funie în casa spânzuratului”

 

Purtătorul de cuvânt al PNL spune că impozitul de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii ”va aduce aproximativ 1,7 miliarde de euro, o sumă foarte importantă, care poate până în momentul de față nu ar fi fost, eu știu, evidențiată. De altfel, știți foarte bine că există companii care preferă să se folosească de anumite echilibrări fiscal-bugetare și să ascundă profitul. Noi credem că de data asta, 1% pe cifra de afaceri la marile companii nu va fi nici un fel de povară (…). Trebuie să luăm aceste măsuri (fiscale), pentru că în joc este până la urmă dezvoltarea economică a acestei țări”.

Articolul Ionuţ Stroe: Impozitul de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii va aduce aproximativ 1,7 miliarde de euro, o sumă foarte importantă. Nu va fi niciun fel de povară apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks