Bugetul pe 2024 este unul realist, un buget al seriozității și cumpătării, declară la RFI purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. El critică amendamentele depuse de Opoziție: „USR e rupt de realitate”.
Legea bugetului de stat pe 2024 intră luni în dezbaterea comisiilor parlamentare de specialitate. Votul final e programat pentru miercuri. Proiectul prevede un deficit de 5%, o creștere economică de 3,4 procente și o inflație de 6%.
Ionuț Stroe vorbește despre un buget realist: „Din experiența celorlalți ani, cu siguranță, vor exista anumite încercări din partea Opoziției în a politiza dezbaterea. Din punctul nostru de vedere, până la urmă, acest buget este unul eminamente tehnic, este un buget al cumpătării, al seriozității și al respectării tuturor angajamentelor asumate (…), este un instrument realist care definește niște priorități”.
Purtătorul de cuvânt al PNL critică amendamentele Opoziției la legea bugetului pe 2024: „Vor fi dezbătute atât în comisie, cât și în dezbaterea parlamentară, dacă își doresc să și le susțină. Despre amendamentele AUR voi refuza să fac vreo referire, pentru că n-au nici un fel de legătură cu realitățile economice ale acestei țări, de altfel, nu există nici o competență reală a acestui partid în zona fiscal-bugetară. USR-ul din păcate este în continuare rupt de realitate, atunci când vor să taie cheltuieli esențiale, am văzut, parte din ce au avansat public, din buget. La fel, au propus niște creșteri de cheltuieli fantasmagorice, pe care n-au cum să le susțină din punct de vedere economic. Amendamentele lor sunt un fel de colecție de ce bine ar fi dacă am putea să facem ceea ce spun ei acolo”.
Ionuț Stroe spune că PNL va introduce un amendament care va interzice majorarea de taxe și impozite: „Noi vom depune un amendament prin care eliminăm orice fel de posibilitate, interzicem practic orice fel de măriri de taxe și impozite în 2024, pentru că în mod evident trebuie să lăsăm și economia să funcționeze normal și ne așteptăm ca și USR-ul să susțină lucrul ăsta. Nu vrem să mai avem noi, liberalii, nici un fel de schimbări de fiscalitate”.
Articolul Ionuț Stroe (PNL): Bugetul pe 2024 este unul realist, un buget al seriozității și cumpătării apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro