Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe declară că, din punctul lui de vedere, reprezentanții PSD și-au coordonat ieșirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi o gafă făcută de doamna ministru al Muncii, care a anunțat niște cifre eronate, punând în dificultate Ministerul de Finanțe. Când, de fapt, toată această situație se putea rezolva prin colaborare interministerială.
”Mai mult de atât, limbajul unor politicieni a mers cam departe, ajungându-se la cuvinte extrem de dure, precum apelativul ,,schizofrenic” la adresa unui ministru. Pentru a putea purta o dezbatere civilizată, este necesar să temperăm limbajul și să discutăm pe argumente și cifre”, spuen Stroe.
”Am spus-o foarte clar de la început: PNL susține principiile reformei sistemului de pensii și măsurile propuse. Singura noastră preocupare este să ne asigurăm că majorările sunt unele sustenabile. Trebuie să fim responsabili. Nu ne putem juca cu 3% din PIB. Nu le putem promite astăzi pensionarilor niște majorări care mâine să nu se mai poată aplica. Trebuie să avem calcule bine fundamentate și să identificăm corect resursele, în conformitate cu angajamentele pe care le avem față de instituțiile europene cu care colaborăm.
Noi, liberalii, putem spune că avem ceva mai multă experiență cu majorări de pensii sustenabile. Am demonstrat acest lucru în cei trei ani de guvernare liberală: 2020-2022, când am crescut pensiile cu aproximativ 40%.
În plus, considerăm că dacă este nevoie să lămurim anumite chestiuni o putem face în coaliție, nu prin reacții pe social media. Întotdeauna, când PNL a remarcat o problemă, a semnalat-o în coaliție, la fel cum a fost situația cu plățile cash. Am inițiat o discuție în coaliție și ieri, în ședința de guvern, problema a fost soluționată. Acesta este modul corect de lucru”, afirmă liberalul.
Articolul Ionuț Stroe (PNL): Din punctul meu de vedere, reprezentanții PSD și-au coordonat ieșirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi o gafă făcută de ministrulMuncii apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro