Folosirea necorespunzătoare a obiectelor pirotehnice poate pune în pericol sănătatea, aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, când au fost cazuri de persoane care au suferit leziuni de cornee, la faţă sau falange amputate, atrag atenţia poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Ofiţerul specialist la Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba, comisar-şef Vlad Belizna, a făcut marţi în faţa presei o prezentare a categoriile permise la deţinere şi folosire, dar şi a celor interzise, care pot atrage sancţiuni, inclusiv de natură penală.
Vlad Belizna a explicat că sunt trei mari categorii, de divertisment, de scenă şi alte articole pirotehnice, care sunt permise la deţinere şi folosire în anumite condiţii.
De exemplu, cele din categoria F1, adică artificiile de tort, aşa-numitele artificii de brad şi unele mini-pocnitori, pot fi folosite şi de către minorii de peste 16 ani.
Pentru o altă categorie, P1, cunoscutele pocnitori sau petarde, legiuitorul prevede obligaţia ca acestea să fie folosite doar după specificaţiile producătorului, adică în scopuri tehnice, pentru îndepărtarea animalelor sălbatice sau agresive.
‘Noi solicităm populaţiei să le folosească doar în acest scop, şi nu în scop de divertisment’, a subliniat ofiţerul.
Belizna a adăugat că mai este o categorie permisă la deţinere şi folosire, ‘torţele’, de persoanele care au peste 18 ani.
‘Cu toate că sunt articole pirotehnice care pot fi folosite şi de către persoanele tinere, ele prezintă un pericol deosebit. Cu toate că par inofensive, le găsim pe torturi, în brad, ele pot provoca incendii, pentru că generează temperaturi mari de ardere şi pot provoca şi rănirea persoanelor care le folosesc. Se eliberează, pe lângă gaze, flăcări şi fragmente care pot cauza vătămări, de multe ori ireversibile. Din experienţa anilor anteriori, am avut atât copii, cât şi adulţi care au ajuns la unităţile de primiri urgenţe cu falange amputate, cu arsuri la nivelul ochilor sau feţei’, a subliniat Vlad Belizna.
El a precizat că mai sunt câteva categorii de articole pirotehnice, dar care sunt interzise publicului larg şi pot fi folosite doar de către pirotehnicieni.
Belizna a menţionat că şi în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, până în 4 ianuarie 2023, poliţiştii din Alba desfăşoară acţiunea ‘Foc de artificii’, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.
‘Desfăşurăm activităţile atât în mediul fizic, pieţe, oboare, magazine, cât şi în mediul online. Asta înseamnă că mediul online îl supraveghem, pentru că o mare parte dintre tranzacţii se pot comite prin comandarea ilegală şi vânzarea cu nerespectarea prevederilor legale de articole pirotehnice’, a spus acesta.
El le-a recomandat părinţilor să manifeste o atenţie sporită în ceea ce priveşte comenzile plasate de către copiii lor în mediul online.
Potrivit acestuia, anul trecut, în cadrul acţiunii ‘Foc de Artificii’, în Alba au fost făcute controale la zeci de firme, în târguri, pieţe şi centre comerciale unde se vindeau obiecte pirotehnice, soldate cu confiscarea a peste o tonă şi jumătate de articole din categoriile F1, F2, F3 şi P1, în valoare de peste 196.000 de lei. În urma acestei acţiuni au fost întocmite 29 de dosare penale şi au fost efectuate 8 percheziţii.
De la debutul acţiunii în acest sezon, în Alba au fost constatate 2 infracţiuni, aplicate 6 sancţiuni contravenţionale şi au fost confiscate 19 kilograme de articole pirotehnice.
Activităţile beneficiază şi de sprijinul poliţiştilor de ordine publică, investigare a criminalităţii economice, transporturi şi alte formaţiuni.