AcasăStiri generaleIPJ Bihor: 73% dintre victimele violenţei domestice sunt femei

IPJ Bihor: 73% dintre victimele violenţei domestice sunt femei

Un procent de 73% dintre victimele violenţei domestice sunt femei, numărul infracţiunilor în domeniul violenţei domestice înregistrat în perioada 1 ianuarie – 30 octombrie 2020 fiind puţin mai scăzut, 540, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost sesizate 662 de astfel de situaţii, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor. Potrivit comunicatului remis de IPJ, aproape jumătate din infracţiuni, adică 245, sunt reprezentate de loviri şi alte violenţe, abandon de familie – 144 infracţiuni, ameninţări – 53 de infracţiuni, 47 de infracţiuni de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor. De asemenea, s-au înregistrat nouă infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, patru infracţiuni de şantaj, trei infracţiuni de hărţuire şi viol, două infracţiuni de omor şi câte o infracţiune de tentativă de omor, act sexual cu un minor, violarea secretului corespondenţei, împiedicarea accesului la învăţământ obligatoriu, 24 de încălcări ale ordinului de protecţie provizoriu. Cele mai multe infracţiuni de violenţă domestică au avut loc în mediul rural – 273, comparativ cu 267 de infracţiuni care au fost comise în mediul urban, 456 dintre infracţiuni au fost comise în incinta locuinţei, în timp ce 84 au fost comise în spaţiul public, fapt care subliniază o dată în plus caracterul intim, privat şi ascuns al infracţiunilor intrafamiliale. Din totalul de 580 de victime ale infracţiunilor de violenţă în familie, 426 (73%) sunt femei, iar 154 (27%) sunt bărbaţi. În ceea ce priveşte minorii, 20% (107) dintre victime fac parte din această categorie. Referitor la calitatea victimei în raport cu agresorul, se constată că 296 (51%) dintre victime sunt soţ/soţie a agresorului, 89 (15%) sunt actuali sau foşti parteneri, 34(6%) sunt părinţi sau tutori legali, fiu sau fiică sunt 122 (21%), iar alte grade de rudenie 39 de persoane (7 %). În primele 10 luni ale acestui an poliţiştii bihoreni au emis 123 de ordine de protecţie provizorii. La 25 noiembrie, în întreaga lume este marcată Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că acest fenomen reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului. Poliţiştii bihoreni şi partenerii de program (Fundaţia Lampas şi Asociaţia Filantropia) vor desfăşura o serie de activităţi preventive în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie (Ziua Internaţională a Drepturilor Omului), sub forma unor mese rotunde cu elevi, studenţi şi alţi specialişti din domeniu, toate prin intermediul unor aplicaţii on-line. Elevii Liceului de Arte Oradea au creat desene cu mesaje preventive pe tema violenţei domestice, care vor fi expuse de poliţiştii de prevenire bihoreni pe blogul ‘Împreună pentru siguranţa bihorenilor’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks