Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce marţi, pe DN39 (E87), în dreptul staţiunii Neptun, două autoturisme au intrat în coliziune frontală.
‘În jurul orei 11.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 39, în afara localităţii Mangalia. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme care circulau în sensuri opuse, conduse de doi bărbaţi, de 85, respectiv 24 de ani. În urma impactului a rezultat decesul la faţa locului al conducătorului auto în vârstă de 85 de ani, precum şi al pasagerei din acelaşi autoturism, de 69 de ani’, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
De asemenea, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 24 de ani, precum şi a pasagerei din acelaşi autoturism, de 20 de ani.
Conform IPJ, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.