AcasăStiri generaleIPJ Gorj: Verificări după un scandal provocat de un poliţist în timpul...

IPJ Gorj: Verificări după un scandal provocat de un poliţist în timpul liber

Poliţiştii din Rovinari au efectuat verificări după un scandal provocat de un agent aflat în timpul liber, iar o poliţistă ar fi refuzat ulterior să colaboreze cu anchetatorii, potrivit unui comunicat transmis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Sursa citată precizează că, pe 26 aprilie, poliţiştii Poliţiei Oraşului Rovinari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi distrugere de către un agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Fărcăşeşti.

Agentul, aflându-se în timpul liber, ar fi participat la un eveniment privat, la o cabană din staţiunea Rânca, în noaptea de 12 spre 13 martie, iar pe fondul consumului de alcool, acesta şi-ar fi agresat fizic soţia şi ar fi distrus o uşă.

Actul de sesizare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, fiind constituit dosar penal.

Conform aceleiaşi surse, vineri, 28 aprilie, poliţiştii din cadrul Compartimentului Control Intern s-au deplasat la sediul Poliţiei Oraşului Rovinari, pentru a efectua activităţi în cadrul dosarului penal, în baza unei delegări a Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci. Poliţiştii au procedat la audierea unei colege, şefă de post în cadrul Postului de Poliţie Negomir, în calitate de martor. De asemenea, aceştia i-au prezentat o ordonanţă de ridicare a telefonului mobil al poliţistei, însă aceasta a refuzat să-l predea şi l-a distrus.

Ulterior, la data de 29 aprilie, personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a sesizat Poliţia Municipiului Târgu Jiu cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe s-a prezentat poliţista respectivă, care a declarat că, în ziua precedentă, ar fi fost victima unei agresiuni fizice, acuzând dureri la nivelul membrelor superioare.

‘Având în vedere calitatea persoanei, rezultatul verificărilor a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în vederea analizării şi pentru a dispune conform competenţelor’, arată reprezentanţii IPJ Gorj.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks