IPJ Harghita: Cele patru persoane rănite în accidentul de la Izvoru Mureşului, cetăţeni ucraineni

0
342

Cele patru persoane care au fost rănite, luni seara, în accidentul de la Izvoru Mureşului sunt cetăţeni ucraineni, a informat Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Potrivit sursei citate, conducătorul unui autoturism înmatriculat în Ucraina nu a adaptat viteza de mers la condiţiile de drum, iar la efectuarea unei curbe a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren.

La momentul producerii accidentului carosabilul nu era acoperit cu gheaţă, polei sau zăpadă, a precizat sursa citată.

Toate victimele sunt din autovehiculul înmatriculat în străinătate.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a informat că trei dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Gheorgheni, iar a patra persoană care a suferit leziuni a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.

Traficul a fost blocat, dar în prezent se desfăşoară normal.

Sursa: AGERPRESS