Poliţiştii din Ilfov efectuează cercetări, miercuri, în cazul decesului unui copil peste care ar fi căzut o poartă.
‘La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 20,24 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către un cadru medical de la Microstaţia de Ambulanţă SABIF, din Otopeni, cu privire la faptul că a declarat decesul unui copil, adus de mama sa, aceasta precizând faptul că a căzut o poartă peste el’, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Otopeni, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov.
‘În cauză, poliţiştii de investigaţii criminale efectuează activităţi specifice, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun’, precizează IPJ Ilfov.