Un număr de 183 de candidaţi s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, pentru cele 11 funcţii de ajutor de şef de post, prin încadrare directă din sursă externă, au informat reprezentanţii instituţiei.
‘În perioada 11 – 19 octombrie, candidaţii, ale căror dosare au fost validate, vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice, iar pe data de 23 octombrie va fi desfăşurată proba scrisă, de tip test grilă. Înscrierea candidaţilor se va realiza pe toate posturile de ajutor şef de post din cadrul Inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi admişi să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute’, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.
Instituţia a scos, de asemenea, la concurs trei posturi de agenţi de poliţie şi 13 posturi de ofiţeri de poliţie prin încadrare directă, pentru care termenul limită de depunere a dosarelor este data de 5 octombrie. Posturile scoase la concurs sunt în specialităţile: implementare proiecte, secretariat, documente clasificate şi arhivă, pregătire profesională, siguranţă şcolară, criminalistică, investigaţii criminale, comunicaţii şi informatică, investigarea criminalităţii economice, financiar şi prevenirea criminalităţii.