AcasăStiri generaleIPS Teofan: Oferiţi-le o sticluţă de agheasmă binecuvântată vecinilor şi celor care...

IPS Teofan: Oferiţi-le o sticluţă de agheasmă binecuvântată vecinilor şi celor care nu au putut veni

Înalt Prea Sfinţitul Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei Mitropolitane, a oficiat, vineri, Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Botezului Domnului (Boboteaza), ceremonialul fiind urmat de sfinţirea cea mare a apei (Agheasma Mare).

Cu acest prilej, mitropolitul Teofan i-a îndemnat pe credincioşii adunaţi în Curtea Mitropolitană să ofere o sticluţă de agheasmă binecuvântată vecinilor sau altor credincioşi, care din variate motive nu au reuşit să ajungă la slujba de Bobotează.

‘Agheasma cea binecuvântată este oferită oamenilor pentru a sfinţi ogoarele, câmpurile, pomii, apele, dobitoacele, casele noastre, mijloacele de transport, hrana noastră, îmbrăcămintea noastră, toate cele din afara noastră pentru a fi sfinţire în cele dintâi şi în cele din urmă pentru cele dinlăuntru ale noastre. Este bine să luaţi această apă la dumneavoastră pentru casele dumneavoastră iar sticluţa pe care o aveţi poate să o oferiţi şi vecinilor dumneavoastră, celor care dintr-o pricină sau alta nu au putut veni sau nu au putut să vină la Sfânta Slujbă. Oferiţi-le o sticluţă de agheasmă binecuvântată, poate o primesc. Nu se ştie, de-a lungul anului dând cu ochii de această apă sfinţită vor înţelege că Domnul este Dumnezeul nostru şi prin el în legătură cu el omul poate să dobândească bucurie şi direcţie clară în viaţă’, a spus IPS Teofan în timpul slujbei de sfinţire a apei, Agheasma Mare.

Pentru sărbătoarea Bobotezei din acest an, au fost pregătite la Catedrala Mitropolitană 10 butoaie cu apă, a câte 1.000 de litri fiecare. Totodată, sunt împărţite şi 5.000 de sticle de câte 0,5 litri fiecare pentru a fi oferite credincioşilor de către voluntarii Sfintei Cuvioase Parascheva.

Cei care au dorit să ia Agheasmă Mare de Bobotează s-au aşezat pe două rânduri. Agheasma Mare este oferită apoi credincioşilor de aproximativ 40 de voluntari coordonaţi de clericii care slujesc la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Potrivit tradiţiei ortodoxe, Agheasma Mare se gustă dimineaţa, apoi se ia anafura, timp de opt zile, până pe 14 ianuarie (Odovania praznicului Botezului Domnului), când se încheie prăznuirea liturgică. Prin invocarea Duhului Sfânt, această apă capătă puterea de a sfinţi, de a tămădui şi de a alunga duhurile necurate.

În cadrul slujbei de Bobotează, credincioşii şi preoţii se roagă ca apa sfinţită să fie, pentru cei ce vor fi stropiţi sau vor gusta din ea, ‘spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks