Trei bărbaţi condamnaţi la pedeapsa capitală în Iran pentru moartea unor membri ai forţelor de ordine în timpul manifestaţiilor de anul trecut au fost executaţi vineri, a anunţat autoritatea judiciară, transmite AFP, arată Agerpres.
Majid Kazemi, Saleh Mirhashemi şi Saeed Yaghoubi au fost găsiţi vinovaţi de ‘moharebeh’ (‘război împotriva lui Dumnezeu’) şi de deţinere de arme în timpul unei manifestaţii la Ispahan, a indicat site-ul agenţiei de ştiri a autorităţii judiciare, Mizan Online.
Cei trei au fost arestaţi în noiembrie trecut şi condamnaţi în ianuarie la moarte. Ei au mai fost găsiţi vinovaţi de apartenenţă la ‘grupări ilegale având intenţia de a aduce atingere securităţii ţării şi de complot ce a condus la crime împotriva securităţii interne’, a adăugat sursa.
‘Conform probelor şi declaraţiilor acuzaţilor, tirurile (cu armă de foc) ale acestor trei persoane au condus la martiriul a trei membri ai forţelor de securitate’, a menţionat Mizan Online.
Iranul este zguduit de o mişcare de contestare după moartea la 16 septembrie 2022 a tinerei kurde iraniene Mahsa Amini, la trei zile după arestarea sa de către poliţia de moravuri pentru încălcarea codului vestimentar strict ce le impune femeilor portul vălului.
Potrivit Amnesty International, Iranul execută mai mulţi condamnaţi la moarte decât orice alt stat, cu excepţia Chinei.
sursa – AGERPRES
Articolul Iranul a mai executat trei bărbaţi apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro