Două centre de examen sunt organizate în Bucureşti pentru definitivarea în învăţământ – sesiunea 2021, informează IŞMB.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, cele două centre sunt la Colegiul Naţional ‘I. L. Caragiale’ (pentru disciplinele alimentaţie publică, asistenţă medicală generală – maiştri instructori, educaţie fizică şi sport, educaţie muzicală specializată – arta vocală/muzică instrumentală, învăţământ preşcolar în limba română, învăţământ preşcolar în limba maghiară, limba şi literatura engleză, limba şi literatura franceză, psihopedagogie specială) şi la Şcoala gimnazială ‘Titu Maiorescu’ (pentru disciplinele: arte vizuale – arhitectură, arte vizuale – educaţie plastică/ educaţie vizuală, biologie, chimie, comerţ, comerţ – maiştri instructori, consiliere psihopedagogică, coregrafie, economic, administrativ, poştă, economie, educaţie antreprenorială, economie aplicată şi educaţie socială, educaţie economico-financiară, educaţie muzicală şi studii teoretice, educaţie socială (gândire critică şi drepturile copilului, educaţie interculturală, educaţie pentru cetăţenie democratică), educaţie tehnologică şi aplicaţii practice, electronică, automatizări, telecomunicaţii, estetică şi igiena corpului omenesc – maiştri instructori, farmacie, filosofie şi logică, argumentare şi comunicare, fizică, geografie, industrie alimentară – maiştri instructori, informatică şi tehnologia informaţiei, instalaţii pentru construcţii, învăţământ primar în limba română, învăţământ primar în limba maghiară, istorie, kinetoterapie, limba latină, limba şi literatura germană maternă, limba şi literatura germană modernă, limba şi literatura portugheză, limba şi literatura română, limba şi literatura turcă maternă, matematică, mecanică – maiştri instructori, medicină generală, protecţia mediului, psihologie, religie ortodoxă, tehnici poligrafice – maiştri instructori, transporturi – maiştri instructori, turism – maiştri instructori, turism şi servicii).
Au fost admişi la proba scrisă şi sunt aşteptaţi să participe la examenul care are loc miercuri cei 1.050 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs ‘Bine’ sau ‘Foarte bine’, media aritmetică a notelor obţinute la inspecţia la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
Conform comunicatului, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidaţi înscrişi sunt învăţământ preşcolar în limba română – 450.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 21 iulie, în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 şi 22 iulie.
Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul menţionat în data de 28 iulie.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puţin 8 (opt).
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.