Istvan Jakab, şeful interimar al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a declarat, miercuri, că o reformă profundă în Educaţie depinde de următorul Guvern şi poate de o susţinere ‘mult mai largă’ din partea partidelor politice, exprimându-şi speranţa că ţara noastră va folosi sursele europene de finanţare pentru acest domeniu. ‘Trebuie avută în vedere o finanţare. Anul 2021 o să fie începutul unei noi legislaturi şi începutul unui Guvern şi s-a menţionat deja că ar fi necesară o reformă profundă a sistemului educaţional, inclusiv problema finanţării trebuie considerată foarte atent. (…) 2021, din punct de vedere al Comisiei Europene, înseamnă şi începutul noului buget multianual al UE, peste care se adaugă acum şi facilitatea de redresare şi rezilienţă. Deci, practic, vor fi mult mai mulţi bani, inclusiv pentru Educaţie. (…) Din punct de vedere al Comisiei Europene şi din punct de vedere al tratatelor europene, fiecare stat membru îşi configurează sistemul de educaţie aşa cum crede de cuviinţă. Comisia Europeană vine în sprijin cu politici europene, vine în sprijin cu finanţare. (…) Noi sperăm ca România să folosească aceste surse de finanţare inclusiv pentru reforma sistemului de educaţie’, a afirmat Istvan Jakab, la Conferinţa ‘Vreau la şcoală! Despre nevoia de educaţie incluzivă şi de calitate’. Potrivit acestuia, ‘în diverse situaţii reforma va trebui să fie profundă’, iar la nivelul Comisiei Europene se urmăreşte partea de Educaţie şi din punct de vedere al pieţei muncii, al legăturii angajatorilor cu absolvenţii diverselor forme de învăţământ. ‘La nivelul Uniunii Europene se pune un mare accent pe învăţarea continuă, pentru că avem o piaţă a muncii şi o societate care se schimbă continuu. Nişte competenţe în plus ajută întotdeauna să-şi găsească un loc de muncă. În România, 1% dintre adulţi iau parte într-o formă de învăţare continuă faţă de 10-11 la nivelul UE. Este o diferenţă foarte mare. O reformă profundă depinde de următorul Guvern şi poate de o susţinere mult mai largă din partea partidelor politice, ca să poată să fie o reformă profundă şi pe o perioadă mai lungă, să beneficieze de o anumită finanţare şi să se vadă nişte rezultate’, a explicat Istvan Jakab, care crede că, din punct de vedere al echităţii accesului la şcoală, mai este mult de lucru. Digi24, Fundaţia Agenţia de Dezvoltare comunitară ‘Împreună’, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, INSCHOOL – proiectul comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei, Universitatea din Bucureşti şi Administraţia Prezidenţială au organizat, miercuri, dezbaterea ‘Vreau la şcoală! Despre nevoia de educaţie incluzivă şi de calitate’. Evenimentul este înscris în calendarul de activităţi organizate sub egida Proiectului ‘România educată’ şi este realizat şi cu sprijinul UNICEF.