Patru persoane au fost rănite şi alte 45 s-au autoevacuat, sâmbătă, după ce o butelie a explodat la etajul 1 al unui imobil situat pe strada Industriilor, în localitatea Giarmata, pompierii de la Detaşamentul 1 Timişoara fiind chemaţi să intervină la locul accidentului.
Potrivit unei informări de presă a ISU, sâmbătă în jurul orei 11,56 a fost alertat de urgenţă Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, trei echipaje SMURD, dintre care, unul cu medic, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SAJ, dintre care, una cu medic şi un microbuz de transport persoane din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara.
În sprijin au intervenit şi pompierii voluntari ai comunei Giarmata.
Conform informării, explozia nu a fost urmată de incendiu.
Sursa citată precizează că în urma evenimentului, 45 persoane s-au autoevacuat, rezultând patru victime (doi adulţi şi doi minori, din apartamentul în cauză).
‘Au fost afectate două apartamente, pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp fiecare. A fost anunţat distribuitorul reţelei de gaze naturale şi Inspectoratul de Stat în Construcţii Timiş’, se precizează în informare.