Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş a transmis, luni, la împlinirea a 33 de ani de la înfiinţarea SMURD în România, la Târgu Mureş, că în această perioadă actele de eroism, curajul şi devotamentul au definit profesionalismul echipajelor acestui serviciu.
‘Astăzi, sărbătorim 33 de ani de excelenţă! Sărbătorim peste trei decenii în care actele de eroism, curajul şi devotamentul au definit profesionalismul echipajelor SMURD! Mereu la datorie, cu fiecare misiune au adus speranţă semenilor aflaţi în cele mai grele momente. Zilnic, peste 1.000 de oameni beneficiază de ajutorul pompierilor, asistenţilor, medicilor, voluntarilor şi piloţilor, iar vieţile salvate probează eforturile lor de neoprit. Cinste vouă, dragi salvatori! La cât mai mulţi ani în slujba binelui!’, a postat, luni, pe Facebook Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş.
Fundaţia pentru SMURD a arătat că, în cei 33 de ani de existenţă, sistemul de urgenţă din România s-a construit cărămidă cu cărămidă prin eforturile, perseverenţa şi dăruirea fiecăruia dintre voluntarii, pompierii, paramedicii, asistenţii, medicii şi piloţii care fac parte din el.
‘Ani plini de curaj, perseverenţă, rezilienţă, empatie, profesionalism, sprijin şi prezenţă necondiţionată acolo unde este nevoie a tuturor profesioniştilor SMURD. ‘Pentru ca alţii să trăiască’, pentru profesioniştii SMURD, este mai mult decât o simplă deviză, este un crez în viaţă. Sistemul de urgenţă din România s-a construit cărămidă cu cărămidă în toţi aceşti ani prin eforturile, perseverenţa şi dăruirea fiecăruia dintre voluntarii, pompierii, paramedicii, asistenţii, medicii şi piloţii care fac parte din el’, se menţionează în postare.
Această structură a început la Târgu Mureş, în 1990, la iniţiativa doctorului Raed Arafat, cu o maşină şi cu câţiva voluntari, în special studenţi la medicină, iar din 1993 modelul a fost preluat la Oradea şi Sibiu, în anul 2007 ajungând să fie extins la nivel naţional.
Potrivit site-ului SMURD, în septembrie 1990, sub egida Clinicii de Anestezie Terapie Intensivă din Târgu Mureş, a început experimentarea unui sistem de urgenţă care funcţiona şi în alte ţări europene, care avea la bază transferul unui echipaj medical spitalicesc cu dotarea necesară la locul în care se afla pacientul aflat în stare critică, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.
‘Echipajul era condus de un medic pregătit în domeniul anesteziei şi terapiei intensive şi în domeniul medicinei de urgenţă. Noul serviciu, numit SMUR sau Serviciul Mobil de Urgenţă şi Reanimare, avea în dotare o singură maşină echipată pentru intervenţie rapidă, fără posibilitatea de a transporta pacientul, transportul pacientului urmând să se facă cu o autosanitară a Serviciului de Ambulanţă (…) Din anul 1993, Serviciul Mobil de Urgenţă şi Reanimare (SMUR) a devenit Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD). Tot în anul 1993, primele modele preluate după cel din Târgu Mureş au apărut la Oradea şi la Sibiu, adoptând modul de funcţionare al sistemului din Târgu Mureş’, precizează site-ul SMURD.
În anul 1991, SMUR a primit prima ambulanţă de reanimare sub forma unei donaţii din Germania, iar în anii care au urmat, serviciul s-a dezvoltat constant cu sprijin în special din partea Marii Britanii şi Norvegiei.
‘În luna noiembrie a anului 1992, în urma unui curs internaţional ce a durat 3 săptămâni, cu instructori din Germania, Olanda, Scoţia şi SUA, a avut loc o aplicaţie la care au fost invitaţi reprezentanţi ai diferitelor ministere şi instituţii. În urma acestei aplicaţii, Ministrul Sănătăţii a declarat, prin ordinul numărul 1094 din 5 noiembrie 1992, noul sistem din Târgu Mureş drept Centru Pilot Naţional. Acest statut avea să protejeze noul model pe parcursul anilor 1993-1997 împotriva rezistenţelor mari cu care s-a confruntat sistemul şi a tentativelor de oprire a activităţii sale’, precizează site-ul SMURD.
Din anul 1993, Serviciul Mobil de Urgenţă şi Reanimare (SMUR) a devenit Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), iar din acest an primele modele preluate după cel din Târgu Mureş au apărut la Oradea şi la Sibiu, preluând acelaşi sistem de funcţionare.
După anul 1993, SMURD s-a dezvoltat treptat dezvoltând partea de descarcerare, intervenţiile la accidente chimice, iar din 1999 s-a introdus în dotarea permanentă a SMURD un elicopter tip Allouette III, iar în anul 2001 s-a deschis primul dispecerat integrat 112 la nivel naţional, care deserveşte Pompierii, Poliţia, Ambulanţa şi SMURD, finanţat de Primăria Târgu Mureş şi alte primării din judeţ.