Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov au intervenit, în weekendul sărbătorilor pascale (29 aprilie – 4 mai), pentru gestionarea a 1.583 de situaţii de urgenţă.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ISUBIF, au fost 50 de intervenţii pentru stingerea incendiilor, 1.374 de intervenţii SMURD şi 159 alte tipuri de solicitări (deblocare din medii ostile vieţii, salvare animale etc).
De asemenea, din totalul numărului de intervenţii, 298 au reprezentat solicitări în care au fost implicate persoane infectate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).
Tot în această perioadă, specialiştii inspecţiei de prevenire, ajutaţi de personalul operativ, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii de control, au desfăşurat o serie de activităţi specifice prevenirii şi răspândirii noului coronavirus: 10 controale de prevenire şi 10 informări preventive, 17 verificări la operatorii economici privind respectarea Legii 55/2020, precizează sursa citată.
Au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.