Incendiul izbucnit, joi, în Calea Giuleşti, a fost localizat de pompieri.
Focul s-a extins, iniţial, la două garnituri de tren aflate una lângă cealaltă, fiind afectate, în total, 12 vagoane.
Pompierii intervin pentru stingerea incendiului cu 15 autospeciale, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Nu sunt victime, precizează sursa citată.