Unul dintre muncitorii prinşi sub malul de pământ în zona Bibliotecii Naţionale a fost găsit decedat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Un alt muncitor, care era prins în pământ până la nivelul taliei, a fost extras şi este conştient, stabilizat, precizează sursa citată.
În urma incidentului, un bărbat de 50 ani a fost transportat la Spitalul Universitar, iar un bărbat de 33 ani a fost transportat la Spitalul Floreasca, ambii în stare de conştienţă.
Pompierii bucureşteni continuă căutările pentru găsirea celui de-al cincilea muncitor, care a fost şi el îngropat de pământ.
La faţa locului intervine Detaşamentul Special de Salvatori cu accesorii pentru intervenţie.