Bunuri contrafăcute în valoare de peste 200.000 lei, respectiv haine, încălţăminte, parfumuri şi genţi având însemnele unor firme consacrate, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră, marţi, în bagajele unui cetăţean turc aflat ca pasager într-un autocar, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.
Autocarul cu care erau transportate bunurile contrafăcute, aparţinând unei firme de transport internaţional de persoane, a fost oprit pentru control marţi dimineaţa, la punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară.
‘Cu această ocazie, poliţiştii de frontieră au descoperit în cala autocarului, printre bagaje, pungi de plastic de culoare neagră şi cutii de carton care conţineau 774 de articole vestimentare, 29 de articole marochinărie, 198 de parfumuri şi 86 de perechi încălţăminte sport, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute’, a precizat ITPF Giurgiu într-un comunicat transmis AGERPRES.
Poliţiştii au stabilit că bunurile respective aparţin unui cetăţean turc în vârstă de 48 de ani, care nu avea documente de provenienţă.
Bunurile, estimate la peste 217.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
ITPF Giurgiu precizează că în acest caz se fac cercetări pentru infracţiunea de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.