Comisia juridică a Senatului a fost pusă în imposibilitatea de a ţine şedinţa în care să analizeze comportamentul Dianei Şoşoacă, potrivit solicitării Biroului permanent, care a dat curs unei cereri a grupului parlamentar PNL, a declarat, marţi, preşedintele comisiei, Iulia Scântei.
‘Se va ţine o nouă şedinţă. Voi informa conducerea Senatului cu privire la situaţia petrecută astăzi. Am fost puşi în imposibilitatea de a derula şedinţa, de a da curs solicitării Biroului permanent şi, împreună cu conducerea Senatului, vom decide care este modalitatea parlamentară de a derula această şedinţă’, a afirmat Scântei.
Potrivit acesteia, ‘dacă au fost încălcate prevederi legale pentru care să fie angrenată răspunderea contravenţională, civilă sau penală’ se vor aplica sancţiuni.
‘Faptul că, în mod colectiv, legea este încălcată, nu este o scuză’, a subliniat Iulia Scântei, referitor la faptul că există mai multe persoane în Parlament care nu poartă mască de protecţie sanitară.
‘Am acceptat avocatul (Dianei Şoşoacă), deşi din cursul zilei de luni i-am transmis să îmi spună cine o însoţeşte (…) şi nu mi-a indicat. Participarea altei persoane la o şedinţă, care nu este publică, se face doar la invitaţia preşedintelui comisiei’, a explicat Scântei.
Întrebată despre plângerea penală pe care Diana Şoşoacă a spus că i-o va înainta pentru că nu i s-a permis ‘dreptul la apărare’, Scântei a răspuns: ‘Regret! Este opţiunea domniei sale. Îi invit pe toţi cetăţenii români care sunt susţinători ai doamnei senator Şoşoacă să manifeste echilibru, să facă abstracţie de aceste apeluri disperate şi disproporţionate, care nu califică, până la urmă, prestigiul şi demnitatea de senator, să nu dea curs incitării la ură şi la violenţă, să nu vandalizeze birouri senatoriale de circumscripţie. (…) Regret pentru domnia sa, dar în Parlamentul României trebuie să respectăm legea’.
Comisia juridică a Senatului a suspendat, marţi, dezbaterea sesizării grupului PNL prin care se solicită analizarea ‘derapajelor’ de comportament ale senatoarei Diana Şoşoacă în Parlament.
Biroul permanent a transmis, pe 5 aprilie, Comisiei juridice sesizarea PNL pentru soluţionare.
Diana Şoşoacă s-a prezentat la şedinţa comisiei de marţi. La intrare, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a încercat să o oprească, pentru că ‘poartă o mască (de protecţie sanitară) neconformă’. Şoşoacă a intrat în sală, de două ori, în pofida acestui avertisment. Ea şi-a manifestat îndelung nemulţumirea atât în comisie, cât şi la uşa sălii de şedinţă acesteia vizavi de obligaţia de a purta o mască ‘care nu o apără de virus’.