PNL Prahova anunţă, miercuri seară, că filiala judeţeană a decis să îl susţină pe Iulian Dumitrescu la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova. Dumitrescu este cercetat pentru corupţie într-un dosar în care şi sora sa şi soţul acesteia sunt puşi sub acuzare. Candidatul PNL pentru Primăria Ploieşti este medicul Bogdan Nica, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, scrie news.ro.
”Primarii liberali din judeţul Prahova au trimis o scrisoare deschisă conducerii Partidului Naţional Liberal în care îşi manifestă susţinerea pentru candidatura lui Iulian Dumitrescu în vederea unui nou mandat de preşedinte de CJ. Solicitarea a fost materializată şi printr-o decizie luată astăzi, 20.03.2024, în unanimitate, în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Prahova. În acelaşi for, Bogdan Nica, directorul Spitalului Judeţean De Urgenţă Constantin Andreoiu Ploieşti, a fost votat drept candidatul PNL la Primăria Municipiului Ploieşti”, anunţă PNL Prahova într-un comunicat dat publicităţii miercuri seară.
În documentul citat se arată că ”printre argumentele aleşilor locali de susţinere a candidaturii lui Iulian Dumitrescu se numără performanţa fără precedent a acestuia în atragerea de fonduri europene”, dar şi faptul că sub conducerea acestuia ”au fost demarate lucrările la centurile ocolitoare de la Comarnic, Azuga-Buşteni, Păuleşti, Mizil şi Câmpina” şi s-au făcut investiţii în zeci de localităţi din judeţ, dar şi în Spitalul Judeţean Ploieşti.
”Sunt proiecte importante şi mari aşa cum nu au existat nicicând după Revoluţie. Pentru toate, am muncit mult şi greu, împreună, în echipă. Ele au fost posibile datorită unei colaborări bune şi eficiente între unităţile administrativ teritoriale şi Consiliul Judeţean condus de Iulian Dumitrescu. În acest moment, Prahova nu îşi permite experimente administrative şi costurile unor blocaje sunt absolut uriaşe. Judeţul nostru are nevoie de continuitate”, se arată în scrisoarea deschisă a primarilor PNL din Prahova.
În opinia semnatarilor scrisorii, Iulian Dumitrescu este ”garanţia că proiectele începute vor fi duse la bun sfârşit şi că localităţile Prahovei vor continua să se dezvolte şi să prospere”, se mai arată în comunicatul PNL Prahova.
Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la Lambrea i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.
Preşedintele CJ Prahova este, de asemenea, suspectat că a omis să treacă, în trei dintre declaraţiile de avere pe care le-a completat, sume importante de bani care ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux.
Articolul Iulian Dumitrescu, cercetat penal pentru corupţie, este susţinut de PNL Prahova pentru preşedinţia Consiliului Judeţean apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro