Patru persoane care au intrat cu ATV-urile într-o zonă protejată de pe Muntele Mic, fără aprobarea administratorului fondului forestier, au fost sancţionate de jandarmii montani cu 4.000 de lei.
”Astăzi, jandarmii montani au aplicat amenzi în valoare de 4.000 de lei celor care au crezut că pe Muntele Mic te poţi plimba cu ATV-ul fără să respecţi legile şi natura. Jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic, în urma desfăşurării activităţilor de patrulare pe traseele montane, au surprins în fondul forestier patru persoane care nu au respectat legislaţia şi au intrat cu ATV-urile fără aprobarea administratorului fondului forestier”, informează duminică Jandarmeria Română.
Celor patru iubitori de off-road jandarmii montani le-au prezentat legislaţia privind folosirea autovehiculelor de teren în arealele naturale, totodată fiindu-le aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 lei, mai arată sursa citată.