Jandarmeria Bucureşti a aplicat, în urma meciului de fotbal dintre echipele FC Rapid Bucureşti şi FCSB, suplimentar, alte 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 38.350 de lei.
Astfel, au fost aplicate zece sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi şapte sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti (DGJMB) transmis, luni, AGERPRES.
‘Totodată, au fost întocmite actele de constatare în vederea sesizării organelor de urmărire penală pentru nouă fapte de natură penală, şapte prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare şi două prevăzute de Legea nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare’, arată sursa citată.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au comis fapte antisociale în contextul menţionat.