Jandarmii suceveni au donat în ultimele două zile sânge la Centrul de Transfuzii Sanguină Suceava, în cadrul campaniei ”Donează sânge! Salvează o viaţă!”, iniţiată la nivel naţional de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române în parteneriat cu Patriarhia Română.
Într-un comunicat de presă remis AGERPRES vineri, de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) se arată că jandarmii suceveni s-au implicat şi în anii precedenţi în activităţi de donare de sânge, iar de la începutul acestui an şi până în prezent au donat peste 40 de litri de sânge.
”Astăzi şi ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Jandarmeriei Suceava au luat cu asalt Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava, de data aceasta, în calitate de donatori voluntari de sânge. Aceştia s-au alăturat campaniei Donează sânge! Salvează o viaţă!, proiect iniţiat la nivel naţional de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române în parteneriat cu Patriarhia Română, din dorinţa de a contribui cu puţin la rezolvarea crizei acute de sânge cu care se confruntă spitalele din ţara noastră (…) Donarea de sânge este un bine pe care îl facem fără a aştepta nimic în schimb, pentru că nu îl cunoaştem pe cel pe care îl ajutăm, iar aceasta este cea mai frumoasă formă de ajutor. Un strop de sânge înseamnă o şansă la viaţă! Donează şi tu!”, au transmis reprezentanţii IJJ Suceava. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)