AcasăPoliticaJaponezul deţinut în China, suspectat de spionaj

Japonezul deţinut în China, suspectat de spionaj

Un japonez deţinut în China, a cărui eliberare a fost cerută de Tokyo, este suspectat de spionaj, a indicat luni guvernul chinez, potrivit AFP, arată Agerpres.

„Acest cetăţean japonez este suspectat că ar fi comis activităţi de spionaj, încălcând astfel codul penal şi legea antispionaj ale Republicii Populare Chineze”, a declarat Mao Ning, o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe.

„Autorităţile chineze au luat măsuri coercitive” împotriva acestei persoane cu scopul de a „proceda la o anchetă”, a subliniat ea în cursul unei conferinţe de presă.

Tokyo ceruse mai devreme în cursul zilei de luni eliberarea „în cel mai scurt timp” a cetăţeanului japonez.

Ambasada Japoniei în China a fost informată „în această lună că un bărbat japonez cu vârsta între 50 şi 60 de ani este deţinut la Beijing pentru că ar fi încălcat legile” chineze, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Hirokazu Matsuno.

El a precizat că Tokyo cere autorităţilor de la Beijing permisiunea de a i se face o vizită consulară cetăţeanului în cauză.

Bărbatul este un angajat al companiei farmaceutice japoneze Astellas, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei, refuzând să ofere mai multe detalii. Potrivit media japoneze, această persoană lucra în China de două decenii.

Agenţia de presă japoneză Kyodo arată că bărbatul respectiv, fost înalt responsabil al Camerei de Comerţ şi Industrie a Japoniei în China, a fost arestat chiar înainte de întoarcerea sa în ţară prevăzută pentru această lună.

„China este o ţară guvernată de statul de drept. Cetăţenii străini prezenţi în China trebuie să respecte legile chineze. Cei care încalcă legea şi comit crime şi delicte sunt urmăriţi” penal, a subliniat Mao Ning.

„Au existat mai multe cazuri similare în ultimii ani implicând cetăţeni japonezi. Japonia ar trebui să-şi disciplineze mai bine şi să-şi cheme la ordine proprii cetăţeni”, a afirmat purtătoarea de cuvânt citată.

În octombrie 2019, un profesor de la o universitate japoneză fusese reţinut de Beijing pe baza unor acuzaţii de spionaj. El a fost eliberat în luna următoare.

În martie 2020, Ministerul chinez de Externe anunţase arestarea unui bărbat chinez acuzat de spionaj, care – potrivit media japoneze – lucra de asemenea la o universitate japoneză.

sursa – AGERPRES

Articolul Japonezul deţinut în China, suspectat de spionaj apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks