AcasăStiri generaleJO 2022: 'Bula' sanitară a fost instituită în jurul siturilor de la...

JO 2022: ‘Bula’ sanitară a fost instituită în jurul siturilor de la Beijing

‘Bula’ sanitară anti-Covid a fost instituită marţi în jurul siturilor Jocurilor Olimpice de iarnă la Beijing, cu o lună înaintea debutului probelor care se anunţă cele mai supravegheate din era pandemică, informează AFP.

China, unde pandemia a fost detectată pentru prima oară la finele lui 2019, a combătut maladia prin recurgerea la măsuri foarte stricte de depistare, de izolare şi de vaccinare.

Frontierele au fost practic închise din luna martie 2020 şi zborurile internaţionale drastic reduse.

Pentru a găzdui cei 3.000 de sportivi şi personalul de susţinere pentru Jocurile Olimpice de iarnă (4-20 februarie), o bulă sanitară a fost instituită, pentru a se evita orice contact între persoane provenind din exterior şi populaţia locală din afara acestei zone.

Marţi, această ‘buclă închisă’ a fost oficial instituită, înainte de sosirea primilor participanţi străini. Barierele îi ţineau pe trecători la o bună distanţă de instalaţiile prevăzute pentru Jocuri, precum ‘Cuibul de pasăre’, Stadionul Olimpic în care va avea loc ceremonia de deschidere.

‘În interiorul buclei închise, vom institui măsuri sanitare foarte stricte, între care teste zilnice de depistare a Covid-19, pentru a ne asigura că toate cazurile de contaminare sunt detectate rapid’, a explicat Zhao Weidong, responsabil cu comunicarea din partea comitetului organizator.

Toţi participanţii străini trebuie să fie vaccinaţi, în timp ce ceilalţi vor fi supuşi unei carantine de 21 de zile.

‘Noi urmărim îndeaproape noua variantă Omicron şi impactul său mondial’, a adăugat responsabilul chinez, precizând că se menţine o strânsă legătură cu Comitetul Internaţional Olimpic (CIO).

Sportivii şi personalul chinez din interiorul bulei (voluntari, şoferi, bucătari) nu vor ieşi din acest spaţiu decât după Jocurile Paralimpice (4-13 martie), după o perioadă de carantină.

Spectatorii (doar persoanele rezidente în China) nu vor intra în bulă.

Pentru deplasările de la un sit la altul, participanţii străini vor rămâne separaţi de populaţia locală, folosind vagoane de tren de mare viteză.

AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks