Germanul Eric Frenzel, triplu campion olimpic la combinată nordică, mai are nevoie de un singur test negativ la coronavirus pentru a ieşi din carantină la Jocurile Olimpice de la Beijing şi a putea concura în întrecerea pe echipe, informează agenţia DPA.
‘În privinţa lui Eric, care este încă în carantină astăzi (luni), speranţa este mai mare şi s-ar putea să se întâmple (să iasă din carantină – n.red.) azi sau mâine. Şi atunci, eventual, ar putea deveni o opţiune pentru evenimentul pe echipe’, a declarat managerul echipei germane, Horst Huettel.
Multiplu campion mondial şi triplu medaliat cu aur la JO, Frenzel a fost testat pozitiv la sosirea în China, împreună cu coechipierul său Terence Weber, care nu va mai concura la competiţia din China.
Pentru Weber, JO 2022 s-au încheiat deja, după ce a fost înlocuit cu Manuel Faist, care va lua parte la întrecerea de la trambulină mare, programată marţi, la care Frenzel nu va fi prezent, indiferent de rezultatul următorului său test pentru Covid-19, însă starul german speră participe la concursul pe echipe de joi.
Eric Frenzel ‘este bine din punct de vedere fizic’, a subliniat Huettel. Acesta a adăugat că oficialii germani iau în considerare finanţarea vacanţelor pentru Frenzel, Weber şi familiile acestora, pentru zilele pe care au fost nevoiţi să le petreacă în carantină.
Cei doi au ratat concursul individual la trambulină normală, câştigat săptămâna trecută de coechipierul lor Vinzenz Geiger.
Norvegia speră ca vedeta sa Jar Magnus Riiber să poată participa la concursul individual de combinată nordică de marţi (sărituri de la trambulină mare şi schi fond 10 km), după ce a sportivul a fost testat negativ în urma infectării cu Covid-19.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)