Joe Biden, care la 80 de ani nu-şi ascunde ambiţia de a candida pentru un nou mandat, este „în stare bună de sănătate”, „viguros” şi „apt” pentru a-şi îndeplini atribuţiile, a conchis joi medicul său, transmite AFP, scrie Agerpres.
Medicul Kevin O’Connor, care îl urmăreşte de peste un deceniu, a efectuat o serie de examinări, printre care în special „un examen neurologic extrem de detaliat”, potrivit raportului publicat joi de Casa Albă.
El notează că o „leziune” a fost prelevată lui Joe Biden din zona pieptului şi va fi trimisă la biopsie.
În rest, Joe Biden, cel mai în vârstă preşedinte din istoria Americii, are doar afecţiuni minore, tratate cu trei medicamente eliberate pe bază de reţetă, a detaliat medicul.
Democratul este astfel tratat pentru „fibrilaţie atrială nonvalvulară”, o afecţiune a inimii care este „stabilă” după tratament; nivelul ridicat al lipidelor din sânge, de asemenea corectat cu succes prin tratament; şi alergii.
Medicul a adăugat că două probleme observate în timpul ultimei examinări din noiembrie 2021, şi anume un mers înţepenit şi o tuse frecventă legată de reflux gastroesofagian, sunt „stabile”.
În rest, nicio schimbare: preşedintele Statelor Unite măsoară 1,83 metri pentru 81 de kilograme, poartă lentile de contact, nu fumează şi nu bea şi face sport de cinci ori pe săptămână.
Acest document era evident aşteptat cu nerăbdare.
Joe Biden, în ciuda sondajelor puţin încurajatoare, repetă de mai multe luni că „intenţionează” să candideze şi, prin urmare, să se confrunte probabil cu predecesorul său Donald Trump, deja oficial în cursă.
Dar liderul de la Casa Albă a subliniat, cu doar câteva zile în urmă, că nu a luat o decizie „finală”.
Pe 19 noiembrie 2021, democratul, care doreşte şi prin această transparenţă asupra sănătăţii sale să se deosebească de fostul preşedinte republican, a fost supus unui examen complet.
Joe Biden fusese supus unei colonoscopii în acea zi, sub anestezie generală. El i-a transferat puterea timp de o oră şi douăzeci şi cinci de minute vicepreşedintei Kamala Harris, devenită pentru scurt timp prima femeie care a deţinut prerogativele prezidenţiale din istoria Statelor Unite.
Examinarea fiind normală, nu a fost necesar să se mai recurgă la ea anul acesta, a precizat Casa Albă.
Joe Biden nu a avut nicio problemă majoră de sănătate de când a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe creier în 1988.
El a fost testat pozitiv la COVID-19 în iulie anul trecut, fără a prezenta o formă gravă a bolii, nici simptome ale unui Covid lung.
Preşedintele american a dat dovadă până în prezent de o rezistenţă neobişnuită la vârsta lui, cu numeroase intervenţii publice şi călătorii.
Dar vârsta lui este un unghi frecvent de atac din partea opoziţiei republicane. Unii opozanţi ai preşedintelui asigură chiar că el nu mai este foarte lucid, dovezi în acest sens fiind, în opinia lor, unele momente de confuzie şi vorbirea sa neclară.
Nikki Haley, o republicană în vârstă de 51 de ani care tocmai a intrat în cursa pentru 2024, a cerut miercuri teste de aptitudini intelectuale pentru orice oficial ales de peste 75 de ani. Ceea ce i s-ar aplica şi lui Donald Trump, 76 de ani, pe care îl sfidează prin candidatura ei.
Fosta ambasadoare la ONU speră să valorifice dorinţa de reînnoire exprimată de electoratului american, care potrivit sondajelor nu îşi doreşte nici al doilea mandat Biden, dar nici o nouă preşedinţie Trump.
Dacă se va lansa în cursă, Joe Biden se va confrunta atât cu rigorile unei campanii electorale, cât şi cu exigenţele funcţiei sale.
Până acum, el a răspuns întrebărilor legate de vârsta sa prin glume sau prin această „piruetă”: „Priviţi-mă la treabă!”.
sursa – AGERPRES
Articolul Joe Biden se află ”în stare bună de sănătate” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro